poveste
Si maine simt mirosul pana si dincolo de nervi. Am incercat sa il pastrez in cupa zilelor de ieri. N’a mers. Nu stiu de ce. E poate prea puternic. Adulmec cu atata sete destinul frant al orei moarte din care am iesit lucida acum o viata si jumate. Am tot sperat ca stransoarea jugului rutinei imi va slabi pulsarea’n vene, dar e mai rau. De cand am incercat sa scap, cuvinte ma urmeaza, si’apoi zambetul acela copilaresc si pur m’arunca in betia unui basm fara’nceput. Si cand primesc din cand in cand o palma de la realitate, imi amintesc de un balcon, si de o noapte, si de soapte, si de un miros de tei, plecat de peste drum, pe care fara sa’l fi cerut doar il respir, si’apoi adorm. Iar dimineata, dupa ceas, cand ritmul strazii bate, m’apuca’un dor si un extaz de zici ca tot pamantul, si toata omenirea, si chiar si universul pornesc din nou intr’o calatorie spre basmul preferat. Incalec si descalec frumosul calaret, fara nume, fara zile, si fara intrebari, ci numai cu sugestii, si sfaturi, si urmari. Si’apoi rad ca nebuna cand vad copilarii, caci basmul si copilul sunt doar niste inventii, in care fara mila, si teama, si ratiune mi’am implantat o coapsa, si’apoi o vorba buna. Acum sunt dependenta, dar nu de basm, ci de poveste, caci stie sa m’adoarma cu’aceeasi amintire si’acelasi zambet larg. Calatoresc departe in fiecare clipa, dar nu deznodamantul ma infioara tare, ci ceea ce urmeaza, chiar dincolo de parabole, zicale, povete si proverbe.
Sia's 